miercuri, 30 iulie 2014

Vacanţă la Madrid - Toledo. Zocotrenul

Aţi auzit de zocotren? Este un trenuleţ care plimbă turiştii prin Toledo, iar cei care au experimentat deja această distracţie susţin că este cea mai bună modalitate de a vedea Toledo, inclusiv din punct de vedere panoramic.

FlyDubai deschide ruta Dubai - Mumbai

Din 25 octombrie, compania aeriană FlyDubai va deschide ruta Dubai - Mumbai (India), cu o frecvență de 5 ori pe săptămână, după următorul program:
Dubai - Mumbay 22.40 - 3.00 (ziua următoare), marţi, joi, vineri, sâmbătă şi duminică
Mumbay - Dubai 4.00 - 6.00, luni, miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică.
De asemenea, transportorul va mări și frecvența serviciilor săptămânale spre Delhi, de la 3 la 5 zboruri, informează flysky.ro.
Mumbai va fi a 76-a destinație globală FlyDubai din 37 de țări și a 7-a destinație din India.

luni, 28 iulie 2014

Concert în Las Vegas

Pe lista ideilor de vacanţă pentru luna august, pe care v-am propus-o recent, la capitolul "concerte", cea mai exotică destinaţie este fără îndoială Las Vegas, acolo unde pe 30 august are loc un concert Celine Dion.

Vacanţă la Madrid - Toledo. Podul San Martin

Traversând podul San Martin din Toledo (renovat recent cu fonduri europene - 400 mii euro) ne putem bucura de o panoramă superbă asupra oraşului vechi, dar şi a fluviului Tajo. Şi ca peste tot în Toledo şi acest pod are o poveste frumoasă. Se spune că

Blue Air redeschide ruta Bucureşti - Torino

Începând cu data de 30 septembrie, Blue Air redeschide ruta Bucureşti - Torino, care va opera pe întreaga durată a orarului de iarnă, în zilele de marţi şi sâmbătă, după următorul program:

duminică, 27 iulie 2014

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Hotelul "Hilton Nubian Resort"; Marsa Alam

Europa de la nord la sud, în croazieră

Una dintre croazierele care ar merita făcute măcar o dată în viaţă este înconjurarea Europei de la nord, prin vest până în dus, pornindu-se din Marea Baltică, până în Mediterana. O astfel de croazieră v-am propus-o în materialul cu idei de vacanţă pentru luna august.

Vacanţă la Madrid - Toledo. Mănăstirea franciscană San Juan de los Reyes

În drum spre podul San Martin din Toledo putem trece pe lângă Mănăstirea franciscană San Juan de los Reyes (foto). Aceasta este o construcție în stil gotic flamboaiant, comandată de regii catolici Ferdinand al II-lea de Aragon și regina Isabel.

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Hotelul "Concorde Moreen Beach & SPA", Marsa Alam

CONCURS. Etapa 1. Meciuri

1. FC Aktobe - Steaua Bucureşti... Continuarea, aici.

sâmbătă, 26 iulie 2014

CONCURS. Premii

Mâine începe un nou concurs, după aceleaşi reguli, şi aşa cum v-am obişnuit în seara dinaintea începerii conursului vă prezint premiile puse în joc. Iată-le aici.

Tokyo, capitala Ţara Soarelui Răsare

Una dintre destinaţiile de top din Asia, mai ales pentru turiştii dornici să descopere oraşe fascinante, este Tokyo, capitala Ţara Soarelui Răsare, o destinaţie pe care v-am propus-o în materialul cu idei de vacanţă pentru luna iulie.

Imagini dintr-o vacanţă în Alania (4)

Vacanţă la Madrid - Toledo. Catedrala

Unul dintre reperele turistice din Toledo este Catedrala. Este deosebit de... artistică, având un altar fabulos, cu capele, foarte încărcată şi înzorzonată, este o clădire imposibil de cuprins în totalitate, din cauza dimensiunilor ei. Această clădire s-a construit în secolele al XIII-lea – al XV-lea peste o fostă moschee maură, care la rândul ei, s-a construit peste o fostă biserică creştină a vizigoţilor.

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Hotelul "Resta Grand Resort", Marsa Alam

Şi la "Resta Grand Resort", Marsa Alam, ca şi pe la alte hoteluri,

O excursie de o zi din Lisabona: Porto

Porto este al doilea oraş ca mărime şi ca importanţă din Portugalia, iar dacă vă aflaţi într-o vacanţă în capitala lusitană, o excursie de o zi la Porto poate fi o variantă excelentă de petrecere a unei zile minunate, dar şi de descoperire a unui oraş foarte frumos.

vineri, 25 iulie 2014

Trafic record de pasageri pe aeroporturile din București

În luna iunie 2014, Compania Națională Aeroporturi București a înregistrat o creștere accentuată a traficului aerian - 800.993 pasageri, cu aproape 11% față de aceiași perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul de mişcări de aeronave a crescut cu peste 10% comparativ cu iunie 2013, ajungând la 9.558 aterizări şi decolări, informează flysky.ro.
Pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" – s-a înregistrat un trafic aerian de

Idei de vacanţă pentru luna august

A venit vremea să vă prezint câteva idei de vacanţă pentru luna viitoare, august, considerată de cei mai mulţi luna ideală pentru vacanţă.
Locuri în care aş merge: San Francisco, Taipei, Sao Paolo
Am ales câteva destinaţii oarecum mai exotice, în care îmi doresc să ajung, fiecare dintre ele având avantajul său şi povestea sa.

joi, 24 iulie 2014

Imagini dintr-o vacanţă în Alania (3)

Vacanţă la Madrid - Toledo. Alcazar

Unul dintre cele mai importante edificii din Toledo, disputându-şi supremaţia cu Catedrala, este Alcazarul. Datează din epoca lui "El Cid", iar stăpânitorii şi arhitecţii săi au fost numeroşi. El este rezultatul muncii celor mai pricepuţi arhitecţi din secolul al XVI-lea.

marți, 22 iulie 2014

Varşovia

În materialul cu idei de vacanţă pentru luna iulie, printre oraşele europene pe care vi le propuneam s-a numărat şi capitala Poloniei, Varşovia.
Nu este numai capitala Poloniei, ci - alături de Cracovia - este unul dintre cele mai frumoase oraşe europene. Chiar dacă nu se află în prim-planul turismului european, Varşovia are multe de oferit, amplasarea sa pe malurile Vistulei sporindu-i farmecul.

Pe 27 iulie începe un nou concurs!

Continui seria concursurilor, pe 27 iulie urmând să înceapă o nouă ediţie, după aceleaşi reguli,

duminică, 20 iulie 2014

Vacanţă la Madrid - Toledo... turistic


Toledo nu este un oraş mare. Cel puţin partea turistică este un cerc cu raza de cel mult 500 de metri. Oraşul vechi este în întregime monument naţional, fiind parte a Patrimoniului Universal UNESCO.

Imagini dintr-o vacanţă în Alania (2)

O excursie de o zi din Lisabona: Fatima

Una dintre destinaţiile cele mai interesante şi apreciate, nu numai din punct de vedere turistic, din Portugalia este Fatima. Important centru de spiritualitate, Fatima se află la 135 km nord de Lisabona, astfel că poate fi o variantă foarte bună de petrecere a unei zile de vacanţă.

sâmbătă, 19 iulie 2014

Jurnal de călătorie, 2014 - Hotelul "Oriental Bay", Marsa Alam

Am ajuns la prezentarea ultimei părţi a informaţiilor din infotripul organizat de Kartago Tours în Egipt. După ce v-am prezentat un jurnal de activităţi şi principalele atracţii turistice vizitate, începând cu acest material vă voi prezenta hotelurile văzute... Vreo 30. Voi începe cu hotelurile în care am locuit efectiv şi nu vă voi bombarda cu informaţii legate de numărul de camere şi alte detalii, pe care le găsiţi cu uşurinţă pe site-urile de specialitate. Mă voi axa pe imagini, pe care le voi comenta, acolo unde voi considera necesar.
Iar primul hotel în care am locuit a fost Oriental Bay, din Marsa Alam.
Răsărit de soare, văzut din camera de hotel în care am locuit

Câteva imagini din Feroe

Zilele trecute, nişte prieteni s-au aflat în insulele Feroe, o destinaţie destul de neobişnuită, dar foarte frumoasă, şi mi-au pus la dispoziţie câteva imagini pentru acest blog, astfel încât - de ce nu? - poate vă va încânta ceea ce veţi vedea şi veţi dori să vă petreceţi o vacanţă aici.

Vacanţă la Madrid - Toledo. Puţină geografie, un pic de istorie şi un stop de gastronomie...

Una dintre variantele foarte bune de excursie de o zi din Madrid este Toledo. Se ajunge foarte uşor: autobuzele circulă între Madrid şi Toledo la fiecare jumătate de oră până la 21.30. Acestea aparţin companiei Alsa (vechea Continental-Auto), plecarea lor fiind de la staţia de metrou Eliptica (linia de metrou gri, circulară). Călătoria durează aproximativ o oră şi costă 12 euro dus-întors.

Un sondaj despre vacanţele românilor

Pe un site de socializare a apărut o informaţie legată de un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, care prezintă comportamentul românilor legat de petrecerea vacanţelor. 
Peste o treime dintre respondenţi au în acest an concediu. Aproape jumătate dintre ei au, în acest an, între 21 şi 30 de zile de concediu, 22% au între 11 şi 20 de zile, 15% au mai puţin de 10 zile, iar 15% peste 31 de zile. 12% dintre respondenţii care au, în acest an, concediu, şi-au luat deja zile de concediu: 44% - între 1 şi 10 zile, 25% - între 11 şi 20 de zile, 17% - între 21 şi 30 de zile, iar 6% între 31 şi 40 de zile. 
Mai mult de 1 din 5 români obişnuiesc să îşi ia concediu numai vara.

vineri, 18 iulie 2014

Imagini dintr-o vacanţă în Alania (1)

Nişte buni prieteni au fost în această vară în vacanţă în Alania şi au avut amabilitatea să-mi pună la dispoziţie pentru acest blog, o serie de imagini realizate de ei în această vacanţă. Nu am să le explic pe fiecare în parte, dar vă las plăcerea să le savuraţi de-a lungul mai multor episoade...

joi, 17 iulie 2014

În Belgia, la Tomorrowland Festival

În Belgia se desfăşoară în fiecare an, la finalul lunii iulie, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din lume - Tomorrowland Festival. Pentru amatorii acestui gen, dar şi pentru cei care vor să folosească orice prilej pentru o mini-vacanţă, am inclus acest festival pe lista ideilor de vacanţă pentru luna iulie.

marți, 15 iulie 2014

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Sfinxul

Ultima atracţie turistică pe care am vizitat-o şi pe care v-o prezint din infotripul organizat în Egipt de Kartago Tours este Sfinxul. Nu aş şti să spun de ce foarte exact, dar Sfinxul mi s-a părut mai fascinant decât Piramidele. Poate că localnicii prezenţi aici să vândă orice erau mult mai puţini şi în orice caz mai puţin agasanţi, poate din cauza poveştilor din jurul Sfinxului, poate... puţin din fiecare...

De la 1 octombrie, Qatar Airways va opera zilnic pe relaţia Doha - Bucureşti

De la 1 octombrie 2014, compania Qatar Airways va opera zilnic pe relaţia Doha - Bucureşti. În prezent, sunt acoperite 5 zile ale săptămânii, de la 4 septembrie se va zbura şi joia, iar de la 1 octombrie şi duminica.
Zborurile vor fi operate în continuare pe ruta Doha – Bucureşti – Sofia – Bucureşti – Doha cu următorul orar:
Doha – Bucureşti 8.10 – 13.05
Bucureşti – Doha 18.25 – 22.55

luni, 14 iulie 2014

Vacanţă la Madrid - Descoperind un castel... La Granja de San Ildefonso

Lângă Segovia, în micuţa localitate San Ildefonso (aflată la 80km de Madrid) se află un castel mai puţin cunoscut, dar extrem de frumos şi care aşteaptă să fie descoperit... La Granja de San Ildefonso.

Air India - membru Star Alliance

Din 11 iulie, Air India a devenit oficial membru Star Alliance. Compania aeriană aduce 400 de zboruri zilnice și peste 40 de destinații noi din India. După aderare, cota de piață Star Alliance în India a crescut la 30%. Astfel, pasagerii vor beneficia de mai multe variante pe rutele ce leagă America de Nord, Europa, Australia și Asia via subcontinentul Indian. Cea mai mare creștere va veni de pe piața locală, deservită până în prezent de 13 companii menbre Star Alliance ce zboră spre 10 destinații din India, informează flysky.ro.

duminică, 13 iulie 2014

La Paris, pentru ultima etapă a Turului Franţei

Turul Franţei, probabil cea mai importantă (sigur, cea mai celebră) cursă ciclistă din lume, este în plină desfăşurare. Mi-aş dori la un moment dat ca pornind de la acest tur să pot realiza un tur propriu al Franţei, pentru că localităţile rurale din Hexagon sunt foarte frumoase şi extrem de atrăgătoare. În plus, etapa finală se încheie la Paris, chiar pe celebrul bulevard Champs Elysees. Tocmai pornind de la toate acestea am inclus etapa finală a Turului Franţei pe lista manifestărilor sportive care pot fi o excelentă idee de vacanţă în materialul cu idei de vacanţă pentru iulie.

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Piramidele

A ajunge în Egipt şi să nu vezi Piramidele este ca şi cum ai ajunge la Paris şi să nu vezi Turnul Eiffel!
Ba chiar mai mult, având în vedere că Marea Piramidă a lui Keops reprezintă singura dintre cele şapte minuni ale lumii antice care s-a păstrat până în zilele noastre. Sigur, alături de piramida lui Keops se află cele ale lui Kefren şi Mikerinos, întregul complex de pe platoul Giza fiind principala atracţie turistică a Egiptului. În infotripul organizat de Kartago Tours am avut posibilitatea de a alege în ultima zi între o excursie la Cairo şi o plimbare cu vaporaşul pe Marea Roşie până la insula Gifton. Bineînţeles că am ales Cairo, în primul rând pentru Piramide...
Acum, despre Piramide s-au scris cărţi, s-au făcut filme şi, mai ales, s-au ţesut o mulţime de legende şi poveşti... Nu este rostul acestui material să le amintească pe toate acestea... Eu îmi propun doar să vă transmit câteva dintre gândurile şi impresiile mele de la Piramide, fără a relua ceea ce deja am scris despre ele, atunci când am prezentat jurnalul pe zile al infotripului în Egipt...

Vacanţă la Madrid - Segovia. O plimbare de o zi...

Aflată la mai puţin de 100 km de capitala Spaniei, Madrid, Segovia oferă turiştilor un adevărat spectacol, atât din punct de vedere al aşezării geografice, al istoriei impresionante, dar şi al clădirilor cu o arhitectură aparte. Totul este minunat, iar o plimbare de o zi pe străduţele înguste din Segovia poate fi o zi de vacanţă ideală. Aşa că după ce v-am prezentat apeductul, castelul Alcazar şi Catedrala, în rândurile care urmează vă propun o plimbare de o zi prin Segovia.

Din arhipelagul britanic în insulele Canare, via Lisabona

În materialul cu idei de vacanţă pentru luna iulie, una dintre variantele de croazieră pe care vi le propuneam are un  traseu fabulos - plecarea din arhipelagul britanic până în insulele Canare şi Azore, via Lisabona. Este un traseu extraordinar, pe care mi-aş dori să-l pot face într-o bună zi... Această croazieră este operată de compania P&O Cruises, cu nava Oceana.
Vasul Oceana este un vas de dimensiuni medii ce oferă un atrium impresionant, piesa de rezistenţă a navei.

sâmbătă, 12 iulie 2014

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Muzeul de Egiptologie din Cairo

Situat chiar în Piaţa Tahrir, la kilometrul 0 al capitalei Cairo, Muzeul de Egiptologie a fost primul obiectiv vizitat în excursia la Cairo, organizată în ultima zi a infotripului Kartago Tours în Egipt.
După cum v-am precizat şi în materialul aferent zilei respective, nu am făcut decât o singură fotografie, în interior fotografiatul fiind interzis şi dorind să nu risc să las frumuseţe de aparat cine ştie pe unde...

Vacanţă la Madrid - Segovia. "Doamna Catedralelor"

Segovia se mândreşte cu ultima catedrală în stil gotic ridicată în lume, cunoscută şi sub numele de "Doamna Catedralelor".
Catedrala din Segovia este una dintre bisericile gotice reprezentative din Spania, împreună cu catedrala din Salamanca.

vineri, 11 iulie 2014

Ziua Franţei, sărbătorită pe Aeroportul Otopeni

Pentru a sărbători Ziua Națională a Franței, Compania Națională Aeroporturi București împreună cu Air France va organiza luni, 14 iulie, ora 12.00, un eveniment deosebit - “La vie en rose dans l’aéroport”, informează flysky.ro.
Acesta va avea loc în noul terminal "Plecări" al Aeroportului Internațional "Henri Coandă" București, iar pasagerii vor putea degusta preparate culinare cu specific franțuzesc, vor asculta melodii celebre ale Franței, vor viziona colaje de filme franceze și vor asista la momente inedite de French Cancan.
De asemenea, va fi și o expoziție de vizualizări din campania “France în the air”. Evenimentul celebrează valori ale culturii și tradiției franceze, recunoscute la nivel global.

Napoli, Nisa şi Paris - cu 14,99% reducere la Blue Air

Compania Blue Air continuă campania de reducere cu 14,99% în week-end pentru trei destinaţii. În acest week-end (11-13 iulie), Blue Air vinde cu reducere bilete spre Napoli, Nisa (ambele din Bucureşti) şi Paris (din Bucureşti şi Bacău).
Blue Air operează pe cele trei destinaţii, astfel:

Liverpool, cea mai nouă destinaţie de la Blue Air

Blue Air a anunţat că din 15 decembrie 2014 va opera o nouă destinaţie - Liverpool. Cursele vor avea loc în zilele de luni, miercuri şi vineri, din cadrul orarului de iarnă.
Aşa că dacă eşti un fan al formaţiei "The Beatles", dacă eşti microbist şi vrei să vezi "live" un meci de fotbal din Premier League al formaţiilor FC Liverpool sau Everton

joi, 10 iulie 2014

Câteva imagini încântătoare din Dubai

Îmi doresc să ajung la Dubai... Nu ştiu când, dar sper să ajung... Am căutat astăzi nişte date despre acest oraş absolut senzaţional şi am găsit o mulţime de imagini încântătoare, pe care vreau să le împărtăşesc cu cititorii acestui blog de vacanţă. Pentru că mai în vacanţă decât la Dubai nu ştiu unde ai putea să te simţi...
Aeroportul Internaţional din Dubai (interior)

Ofertă de la Tarom pentru iarnă: Bruxelles - 119 euro

Tarom a anunţat astăzi o ofertă specială pentru zborurile Bucureşti - Bruxelles şi retur pentru iarna 2014-2015. Preţurile încep de la 119 euro (zbor dus-întors, bagaj de cală de până la 23 kg, bagaj de mână de până la 10 kg, check-in online, servicii la bord, toate taxele incluse pentru achiziţionarea de pe site-ul tarom.ro). Compania aviatică românească a scos la vânzare la acest preţ 5.000 locuri, în perioada de iarnă existând 12 frecvenţe săptămânale între Bucureşti şi Bruxelles, astfel:

miercuri, 9 iulie 2014

Jurnal de călătorie, Egipt 2014 - Templul din Karnak

Unul dintre cele mai impresionante locuri pe care le-am vizitat în infotripul din Egipt, organizat de Kartago Tours, este Templul din Karnak. Unul dintre locurile celebre din Ţara Faraonilor, acest templu este greu de descris în cuvinte... S-au scris cărţi întregi despre el, fiecare piatră de aici are propria sa poveste şi istorie, iar la o simplă căutare pe internet oricine poate găsi multe detalii despre acest templu. Aşa că m-am gândit mult ce să scriu eu despre acest templu... Şi am ales să vă prezint fotografiile făcute şi voi face scurte consideraţii pe baza impresiilor mele.
După ce am mâncat de prânz la un restaurant chiar de pe malul Nilului, de pe peluza restaurantului am zărit, pe malul celălalt al Nilului, zidurile templului Luxor, pe care îl ştiam din fotografii

Vacanţă la Madrid - Segovia. Alcazar


Fără nici o îndoială, cea mai mare atracţie a Segoviei este Alcazar, plasat pe un colț de stâncă dăltuită de râurile Eresma și Clamores, arătând originea de fortăreață militară a castelului. Apropierea de terenurile de vânătoare și poziția sa greu de cucerit l-a transformat în locuință a monarhilor Castiliei.

O nouă pagină în istoria Boeing - primul "787-9" livrat

În cadrul unei ceremonii desfășurată la Seattle, compania americană Boeing a sărbătorit livrarea primului "787-9" Dreamliner. Clientul de lansare a fost Air New Zealand, iar aeronava propulsată de motoare Rolls-Royce Trent 1000 a fost vopsită în livery All Blacks.
La ceremonie au participat oficialii și oaspeții Air New Zealand și peste 1000 de angajați Boeing.

marți, 8 iulie 2014

Bodrum, oraşul uneia dintre cele şapte minuni ale lumii antice

În materialul cu idei de vacanţă pentru luna iulie, printre altele, v-am prezentat şi câteva destinaţii pentru mare, pentru plajă... Una dintre acestea este Bodrum, în Turcia, pe care voi încerca să o prezint mai pe larg în rândurile următoare.