duminică, 29 mai 2016

O zi perfectă în Toscana

Am fost foarte inspiraţi când am ales să mergem în Toscana la ceas de toamnă. Am ajuns în Toscana într-un periplu ceva mai amplu prin Italia, început la Veneţia şi încheiat la Pisa, dar Florenţa a fost punctul central al sejurului nostru.

duminică, 22 mai 2016

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Bologna, Fântâna lui Neptun

A fost primul reper pe care l-am văzut în Bologna. De la gară, am ajuns imediat la Nuovo Hotel del Porto, ne-am instalat şi am plecat să vedem oraşul. Am ieşit imediat în Via dell'Indipendenza, iar paşii ne-au purtat spre centrul vechi, Fântâna lui Neptun fiind primul monument semnificativ care ne-a ieşit în cale, exact în capătul bulevardului principal.

luni, 16 mai 2016

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Bologna, plimbare pe Via dell'Indipendenza

Via dell'Indipendenza ar putea fi considerat Champs Elysees-ul Bolognei, artera care duce din zona gării în centrul vechi, turistic, acolo unde totul mărginit de Fântâna lui Neptun şi cele două turnuri "gemene", care domină zona centrală a unui oraş fascinant - Bologna.

duminică, 15 mai 2016

La Torino, pentru ultima etapă a Turului Italiei la ciclism

Se află în plină desfăşurare "Il Giro", unul dintre cele trei mari tururi de ciclism ale lumii. Acesta se va încheia la Torino, pe 29 mai, şi am inclus acest moment pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai.

marți, 3 mai 2016

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Top 3 lucruri de făcut data viitoare la Veneţia

Ultimul episod al topurilor legate de Veneţia se referă la lucrurile pe care nu am apucat să le facem în acest sejur, dar ar fi o prioritate într-un sejur viitor, care ar trebui să dureze măcar două-trei zile, pentru a putea să ne bucurăm în voie de minunăţiile de aici.

luni, 2 mai 2016

La Festivalul de Jazz de la Paris

În perioada 19-31 mai, la Paris, în cartierul Saint Germain des Pres are loc Festivalul de Jazz de la Paris. Este un prilej excelent pentru a (re)vedea capitala franceză, mai ales dacă îţi şi place muzica de acest gen. Aşa că am inclus festivalul pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai.

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Top 3 al lucrurilor de făcut în Veneţia pe-nserat

Continui seria topurilor despre Veneţia cu topul lucrurilor de făcut pe-nserat.
1. Piazza San Marco - "Salonul Europei" are un farmec aparte şi după lăsarea serii, întreaga dantelărie a clădirilor fiind luminată discret, dar eficient, pentru a pune în valoare fiecare detaliu arhitectonic. Muzica live de la terasele din piaţă asigură un fond sonor cu totul şi cu totul special, astfel încât un popas aici este fără îndoială unul dintre cele mai frumoase lucruri care pot fi făcut seara în Veneţia. Atenţie, însă, că ar fi aproape imposibil să vezi Piazza San Marco noaptea dacă nu eşti cazat pe insulă!

Cu vaporul de la Londra la Barcelona - o croazieră inaugurală!

O croazieră care nu se încadrează în clasicele care străbat Mediterana este cea care pleacă de la Londra şi ajunge la Barcelona. Este croaziera pe care o propun în rândurile următoare, după ce am inclus-o pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai. Este operată de compania Royal Caribbean Cruise Line şi este croaziera inaugurală pentru vasul Harmony of ths Seas, plecarea fiind prevăzută pentru 29 mai.

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Top 3 lucruri de făcut în Veneţia

În încheierea capitolului de jurnal italian despre Veneţia vă propun câteva topuri - al lucrurilor de făcut în Veneţia, al lucrurilor de făcut la Veneţia pe-nserat şi al lucrurilor pe care vrem să le facem data viitoare la Veneţia. Aşadar, un top 3 al lucrurilor de făcut la Veneţia:

O excursie de o zi din Praga - Mlada Boleslav

Mlada Boleslav se află la aproximativ 50 km nord-est de capitala Cehiei, Praga, astfel încât poate fi o variantă excelentă de excursie de o zi în afara capitalei de pe malurile Vltavei.

Poveşti de călătorie - Portugalia în câteva cuvinte

Portugalia e o ţară superbă. Porto mi s-a părut mai frumos chiar decât Lisabona, iar Aveiro (foto) şi Coimbra sunt adevărate bijuterii.

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Veneţia, Ponte della Costituzione

Cel mai nou pod din Veneţia peste Canal Grande este şi cel mai controversat. A fost proiectat de celebrul Santiago Calatrava şi a fost inaugurat pe 11 septembrie 2008, fiind botezat în onoarea celebrării a 60 de ani de la adoptarea Constituţiei.

duminică, 1 mai 2016

Salonic

Fără a fi una dintre destinaţiile de top ale lumii, Salonicul are totuşi multe de oferit turistului care vrea să-i descopere farmecul, aşa că am inclus această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai.

Poveşti de călătorie - Grădina luxuriantă de la Grande Hotel de Porto

După micul dejun luat la GRANDE HOTEL DE PORTO, îmi făceam siesta în această grădina luxuriantă,

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Veneţia, Basilica San Simeone Piccolo

Exact faţă în faţă cu gara Santa Lucia din Veneţia, peste Canal Grande, se vede o biserică frumoasă, cu frontul chiar la marginea canalului şi cu o cupolă care aminteşte de mai celebra Santa Maria della Salute - Basilica Santa Simeone Piccolo.

O plimbare prin Cremona, oraşul lui Stradivarius

Cremona se află în provincia Lombardia, din Italia, lângă Piacenza şi la sud-est de Milano. Celebritatea i se trage de la faptul că aici este locul naşterii lui Stradivarius.

Poveşti de călătorie - Porto, pe Estadio Do Bessa

La Porto, pe ESTADIO DO BESSA, am văzut meciul BOAVISTA - PACOS DE FERREIRA 1-2. Ocazie cu care am văzut câteva lucruri mai puţin obişnuite. În primul rând acela că mi s-a vândut biletul fără a mi se cere datele de pe passport, aşa cum s-a întâmplat pe Gerland, Old Trafford, San Siro sau Pepsi Arena din Varşovia. Tabela de marcaj nu funcţiona! La peluza din stânga, partea de jos era ocupată iar cea de sus nu. La cealaltă peluză era invers! La tribuna la care am stat, sectorul superior era închis, în timp ce vizavi, în partea de sus era populată doar masa presei. N-am remarcat ca arbitrul de rezervă să indice numărul minutelor de prelungire! În schimb, imnul Boavistei fiind foarte lung, s-a întârziat începerea meciului cu vreo 3 minute pentru a se termina intonarea lui!!! În fine, atmosfera semăna cu cea din Giuleşti, mai ales că pe o pancartă uriaşă scria CONTRA TUDO, CONTRA TODOS, ESTAMOS VIVOS!!!
Dan Culicovschi