marți, 2 mai 2017

Jurnal de călătorie, Italia 2015 - Florenţa, Basilica di San Lorenzo

Într-un oraş dominat de celebrul Dom şi de Basilica di Santa Croce, Florenţa, ai spune că este greu să mai remarci alte biserici. Şi, totuşi... Aproape de Dom se află Basilica di San Lorenzo.
A fost biserica parohială a familiei Medici, mulţi membri ai acesteia fiind înmormântaţi aici. Basilica este considerată a fi un exemplu timpuriu de arhitectură ecleziastică renascentistă. Înfăţişarea actuală datează din anul 1419, atunci când Cosimo cel Bătrân l-a angajat pe Filippo Brunelleschi să reconstruiască acest lăcaş de cult. Faţada este oarecum grosolană, pentru că nu a fost niciodată finalizată, chiar dacă există un proiect realizat de însuşi Michelangelo privind acoperirea cu marmură a faţadei. Nu am reuşit să ne facem timp pentru a vedea şi interiorul acestei biserici, dar este pe lista "must see"-urilor pentru viitoarea vacanţă la Florenţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu