duminică, 14 mai 2017

O destinaţie europeană de neratat - Fatima

Fatima este unul dintre simbolurile Portugaliei, un oraş pe cât de încărcat de spiritualitate, pe atât de frumos, astfel că am considerat oportun să includ această destinaţie pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai.
Fatima înseamnă în primul rând celebrul complex bisericesc, acolo unde au loc pelerinaje de-a lungul întregului an. Totul este copleşitor, locul aducând pelerinului (sau turistului) multă pace şi linişte sufletească. Aici se află mai multe biserici, locuri de închinăciune sau pentru slujirea slubelor religioase, dar şi câteva mici muzee, printre exponate numărându-se inclusiv o bucată din Zidul Berlinului. De asemenea, sunt mai multe statui, adevărate opere de artă, tratate de pelerini ca locuri de pietate absolută. Chiar dacă majoritatea celor care vizitează Fatima se opresc doar asupra complexului bisericesc, oraşul în sine, mai ales partea sa veche ar merita mai multă atenţie, măcar din partea turiştilor. Străduţe mici, cochete, cele mai multe dintre ele pavate, clădiri impresionante, fără a fi neapărat spectaculoase, toate acestea întregesc imaginea unui oraş care merită vizitat.
Cum se ajunge la Fatima?
23 mai: Bucureşti 14.40 - 17.30 Lisabona
30 mai: Lisabona 18.05 - 00.15 Bucureşti
Companie Wizz Air. Preţ: 121 euro/persoană, fără bagaj de cală.
De la aeroport, cel mai comod mijloc de a ajunge în centrul situat destul de aproape este taxiul. Iar dacă tot ajungi la Lisabona, merită să te cazezi măcar câte o noapte înainte şi după Fatima pentru a te bucura de frumuseţe capitalei lusitane.
Din Lisabona spre Fatima cea mai comodă şi eficientă modalitate de transport este autobuzul. Compania Rede Nacional de Expressos asigură curse destul de dese, 27 pe zi, între cele două localităţi. Detalii se pot obţine aici.
Variante de cazare
Hotel Domus Pacis, 3 stele, preţ 390 euro/camera dublă/5 nopţi (24-29 mai)
Hotel Regina, 4 stele, preţ 593 euro
Hotel Santa Mafalda, 3 stele, preţ 407 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu