sâmbătă, 13 mai 2017

Paris, o vacanţă de vis

Nu ştiu pentru alţii ce semnificaţie are fiecare loc în parte, dar pentru noi Paris este echivalent cu o vacanţă de vis. Un loc de care nu te poţi plictisi niciodată, în care descoperi mereu noi şi noi atracţii, probabil locul ideal pentru cei care îşi doresc o vacanţă într-un oraş. Aşa că am inclus capitala franceză pe lista cu idei de vacanţă pentru luna mai.
Parisul nu este o destinaţie, Parisul este o stare de spirit, aşa că pentru a simţi cu adevărat celebrul aer parizian, dincolo de obiectivele turistice de top, trebuie să hoinăreşti pe străduţele din Monmartre, de pe insule sau din alte cartiere, să te plimbi printr-un dintre multe şi marile parcuri şi să te pierzi într-o cafenea, obligatoriu la stradă, acolo unde se simte cel mai bine farmecul parizian. Şi, obligatoriu, să faci o croazieră pe Sena, modalitatea cea mai bună de a vedea pe ritmul unui şansonete la acordeon şi printre explicaţiile date în diverse limbi, cele mai frumoase dintre obiectivele înşirate pe malurile Senei - Turnul Eiffel, Domul Invalizilor, Luvru, Notre-Dame. Chiar dacă eşti prima oară în capitala franceză sau nu, nu poţi rata celebrul bulevard parizian Champs-Elysees, Arcul de Triumf, Palatul şi Grădina Luxemburg, Sacre-Coeur, Centrul Pompidou, La Defense şi multe alte locuri pe care, pentru a le aprecia şi simţi mai bine, trebuie să le descoperi singur.
Cum se ajunge la Paris?
25 mai: Bucureşti 14.50 - 17.00 Paris
30 mai: Paris 18.20 - 22.10 Bucureşti
Companie: Air France. Preţ: 237 euro/persoană, fără bagaj de cală.
De la aeroportul Charles de Gaulle se poate lua trenul RER, care ajunge în zona Halelor - Notre Dame.
Variante de cazare
Hotel Du Bois Champs Elysees, 3 stele, preţ 82 euro/camera dublă/5 nopţi
Pullman Bercy, 4 stele, preţ 783 euro
Austin's Arts Et Metiers, 3 stele, preţ 740 euro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu