joi, 6 iulie 2017

Croazieră în Mediterana pe un vas care duce luxul la noi culmi - MSC Meraviglia

O croazieră poate fi modalitatea perfectă de a petrece o vacanţă de vis, în care să combini plaja, soarele cu oraşe spectaculoase. O astfel de croazieră are ca itinerariu Napoli - Sicilia - Malta - Barcelona - Marsilia - Genova - Napoli, este realizată cu una dintre cele mai moderne şi mai luxoase nave - MSC Meraviglia, şi are ca dată de plecare 31 iulie. Aceasta este croaziera pe care am inclus-o pe lista cu idei de vacanţă petru luna iulie.
MSC Meraviglia - "Minunea" este cu adevărat o minune, din multe puncte de vedere. Are o lungime de 316 metri şi o capacitate de 5.714 pasageri. Dincolo de numeroasele facilităţi de lux, zonele de distracţie ocupă un loc aparte - un parc de distracţii, un parc acvatic, două zone pentru promenadă acoperite, iar mândria acestui vas este ecranul LED de 480 metri pătraţi care este tavanul punţii interioare de promenadă.
Itinerariul croaziere arată astfel:
31 iulie - Napoli, plecarea ora 19.00
1 august - Messina, Sicilia, 8.00 - 18.00
2 august - La Valletta, Malta, 8.00 - 18.00
3 august - pe mare
4 august - Barcelona, 9.00 - 18.00
5 august - Marsilia, 9.00 - 17.00
6 august - Genova, 8.00 - 17.00
7 august - Napoli, debarcarea ora 13.00
Tarif
- de la 459 euro/persoană
Traseu.
Napoli.
29 iulie: Bucureşti 14.15 - 15.20 Napoli
Aeroportul se află la numai 7 km de centrul oraşului Napoli. În centru se ajunge cu autobuzele Alibus, costul unei călătorii fiind 3 euro. Biletele se achiziţionează de la şofer, iar punctul terminus este piaţa Garibaldi.
Te poţi caza la hotelul Culture Centro Storico, 4 stele, preţ 238 euro/camera dublă, mic-dejun/2 nopţi.
Atmosfera napolitană este prezentă pe fiecare stradă din zona centrală - şi nu numai - şi indiferent de zona în care te vei afla aproape totul poartă amprenta mării şi se desfăşoară la "umbra" Vezuviului. San Francesco di Paola se află în Piazza del Plebisciti şi este o biserică inspirată din clădirea Panteonului din Roma. În apropiere se află şi Teatrul San Carlo. Este cel mai faimos din Napoli, aici având loc premierele mai multor opere celebre. Castelul Nuovo datează din secolul al XIII-lea şi este unul dintre reperele oraşului. Mai mult, în apropierea sa se află portul din care pleacă feriboturile spre insulele Capri, Ischia, Sorrento, Procida sau Forio. Mai poţi vedea Domul, galeriile Umberto I sau parcul Virgiliano, de unde se vede superb Nisida... În fine, nu evita - chiar dacă poate fi mizerie chiar şi peste standardele obişnuite pentru noi - o plimbare pe străzile din centrul vechi, fie că este Via Corso, fie că este vorba de Via Toledo sau orice altă stradă,te vei simţi bine şi te vei integra în atmosfera locală.
Messina. Acest oraş medieval, cu o catedrală frumoasă, merită câteva ore de hoinăreală. În afara plimbării prin oraş, pe străduţe cochete, merită realizată o vizită la Torre Faro - fost pilon de energie electrică peste strâmtoarea Messina, are o platformă de osbervaţie la 200 metri cu privelişti incredibile asupra strâmtorii, dar şi spre Muntele Etna sau spre oraş. Partea proastă este că până la această platformă sunt 1.250 de trepte şi nu există lift!
La Valletta. O plimbare prin La Valletta poate fi o adevărată desfătare, pentru că aici există numeroase clădiri istorice, mai ales în stil baroc, sunt numeroase biserici, palate, muzee, dar şi parcuri şi terase unde te poţi odihni şi poţi lua pulsul vieţii din Malta. Din multitudinea obiectivelor turistice pe care le poţi admira în capitala malteză amintesc: Poarta Oraşului, Catedrala Sf. Paul, Catedrala Sf. Ion, Muzeul Naţional de Arte Frumoase şi multe alte muzee şi biserici. Dintre palatele din La Valletta nu ar trebui ratat Palatul Marilor Maeştri - este sediul Parlamentului şi al Preşedinţiei. Aşezarea sa geografică, în mijlocul Mediteranei, în drumul multor cotropitori, i-au determinat pe cei care au condus insula în diverse perioade să construiască tot felul de fortificaţii, o parte dintre ele păstrându-se până în zilele noastre. Şi ar fi vorba de Fortul Sf. Elmo, Bastionul Sf. Iacob sau Bastionul Sf. Ion. Lor li se alătură alte clădiri superbe, una dintre acestea fiind Biblioteca Naţională. În capitala malteză merită să vezi şi Grădinile Barracca, priveliştea asupra portului fiind una absolut încântătoare.
Barcelona. Capitala Cataluniei este un oraş absolut fabulos. Portul este aproape de oraş, astfel că te poţi relaxa la o plimbare pe Rambla, prin Barri Gotic sau pe dealul Montjuic, cele mai apropiate repere de zona portului. Sigur, merită să ajungi la Sagrada Familia, în Parcul Ciutadella sau doar să te plimbi pe Rambla del Mar şi să te bucuri de atmosferă.
Marsilia. Marsilia este un oraş spectaculos, scena multor filme, un oraş cu cheiuri spectaculoase şi liniştea valurilor Mediteranei. Portul Vechi este inima oraşului, fiind înconjurat şi astăzi de forturi defensive spectaculoase. Este foarte aproape de port, iar o plimbare prin această zonă este o încântare, indiferent de oră sau de momentul din zi. Este locul preferat de promenadă nu numai al turiştilor, dar şi al localnicilor. Basilica Notre Dame de la Garde domină portul şi oraşul, fiind amplasată pe cea mai înaltă colină din oraş.
Genova. Oraşul este aproape de port, astfel că poţi face individual o plimbare în cadrul căreia să vezi Acvariul, Biserica San Giovanni Pre, Palazzo San Giorgi sau La Lanterna (Farul).
Napoli. După debarcare, te poţi caza la acelaşi hotel şi să te mai bucuri de atmosfera napolitană. Varianta de întoarcere:
8 august: Napoli 16.00 - 19.00 Bucureşti
Companie: Wizz Air. Preţ: 143 euro/persoană/dus-întors, fără bagaj de cală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu