luni, 7 august 2017

Circuit în Madagascar

Dacă îţi doreşti cu adevărat ceva exotic şi dispui de o sumă consistentă, atunci o vacanţă în Madagascar poate fi o soluţie foarte bună pentru o vacanţă memorabilă. De altfel, tocmai în acest sens am inclus un circuit în Madagascar pe lista cu idei de vacanţă pentru luna august.
18 august: Bucureşti - Istanbul - Antananarivo
Bucureşti 21.40 - 23.00 Istanbul
19 august: Bucureşti - Istanbul - Antananarivo
Istanbul 1.55 - 14.30 Antananarivo
Cazare şi timp liber.
20 august: Antananarivo
Dimineaţa vom vizita situl Ambohimanga, unde se află ruinele fostului palat regal, leagănul dinastiei Merina, citadela veche, considerată în trecut, loc sacru în care nici un străin nu putea intra. Ambohimanga, oraşul sfânt sau oraşul albastru, a fost capitala statului malgaş şi a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2001, impresionând prin uriaşul disc de la intrare şi prin ansamblul ritualurilor religioase.
În continuarea zilei ne vom întoarce la Tana, denumirea prescurtata pentru Antananarivo, care provine de la cuvintele "antana", în traducere din limba malgaşă "oraş" şi "arivo", care înseamnă "mii", denumire dată în amintirea celor o mie de războinici care protejau regina în epoca Dinastiei Merina. Fondat în anul 1625 de regele Andrianjaka, oraşul a fost pentru o vreme, începând cu anul 1793, capitala regilor Merina, iar după ce regele Radama I a cucerit insula, unificând micile regate, Antananarivo a devenit capitala întregii insule. Capturat în1895 de către francezi, Antananarivo a fost încorporat în Protectoratul Madagascar.
Tana a fost construit pe trei niveluri: Palatul Reginei Queen’s Palace, alături de Satul Regal Royal Village sau Rova, care domină oraşul, fiind o zona rezidenţială în care se află casele foştilor nobili, nivelul intermediar cunoscut şi sub denumirea de Platoul Colbert şi centrul, partea de jos (vechea mlaştină). Vom explora oraşul vechi colonial şi cartierele sale celebre, Isoraka
şi Analakely, vom vedea Gara Soarano, principala gară din oraş, numele său însemnând "apă bună", denumirea fiind probabil influenţată de faptul că a fost construită lângă o fântână. Urmează apoi Biserica Martirilor, Lacul Anosy, iar în final vom face o vizita la Piaţa de artizanat Digue, cea mai mare de acest fel de pe insulă.
21 august: Antananarivo - Parcul Naţional Andasibe
Plecare matinală spre rezervaţia de reptile şi insecte de la Peyrieras in Marozevo, cunoscută şi sub denumirea de Ferma de Reptile Mandraka, fermă deţinută de naturalistul Andre Peyrieras, unde vom avea posibilitatea de a observa reptilele şi nevertebratele de pe insulă, precum cameleonul, şopârla gecko, fluturi, crocodili şi alte câteva mamifere.
În continuarea zilei ne vom îndrepta spre oraşul Moramanga pentru a vizita piaţa sa plină de culoare. După amiaza vom ajunge în Parcul Naţional Andasibe care este divizat în Parcul Naţional Mantadia şi Rezervaţia Analamazaotra sau Perinet, parc care adăposteşte specii unice de lemuri. Parcul Naţional Andasibe cu o suprafaţă de aprox. 800 ha, este o arie protejată pentru fauna sa endemică, precum cameleoni, 11 specii de lemuri, o mare diversitate de păsări, dar şi pentru flora sa deosebită, care include şi specii rare de orhidee. Cazare la Vakona Forest Lodge. Vizită nocturnă în rezervaţia privată a lodge-ului, ocazie cu care vom putea surprinde şi identifica câteva specii endemice nocturne de lemuri, cameleoni şi broaşte.
22 august: Parcul Naţional Andasibe
Ne vom îndrepta spre Rezervaţia Analamazaotra (Perinet), cea mai cunoscută şi vizitată zonă protejată din Madagascar, pentru a descoperi viaţa sălbatică a pădurii tropicale.
Parcul Naţional Perinet este cunoscut sub numele de "casa lemurilor". Traseul pe care îl vom urma în rezervaţie are scopul de a surprinde lemurul Indri, cel mai mare lemur de pe insulă. Vizita continuă în rezervaţia adiacentă Mitsinjo pentru a observa îndeaproape lemurul Indri, precum şi diferite specii de cameleoni.
23 august: Parcul Naţional Andasibe - Behenjy - Antsirabe
Astăzi vom merge pe celebrul drum RN7 (Route Nationale 7, cel mai important drum naţional din ţară, utilizat frecvent în tururile turistice şi nu numai), care traversează zona muntoasă malgaşă. Traseul pe care-l vom urma ne va încânta prin peisajele frumoase cu remarcabile culturi de orez terasate, iar în oraşul foie-gras-ului, Behenjy, vei putea degusta diferite sortimente din acest aliment delicios.
După-amiaza vom ajunge în Ambatolampy, unde vom avea ocazia de a observa tehnica de prelucrare a aluminiului. În continuare vom pleca spre Antsirabe, oraş colonial francez.
24 august: Antsirabe - Ambositra - Parcul Naţional Ranomafana
Dimineaţa vom face un tur cu pousse-pousse (similar ricşei din India) pentru a vizita centrul acestui vechi oraş, Antsirabe, cu aerul său de "belle epoque", al treilea oraş ca mărime din Madagascar. Datorită altitudinii ridicate, aproximativ1.500 m, este cel mai răcoros loc de pe insulă, climatul fiind probabil motivul pentru care misionarii norvegieni au ales acest loc pentru a se stabili în anul 1872.
Numele oraşului înseamnă "locul cu multă sare", făcându-se referire la numeroasele izvoare termale ale oraşului care i-au conferit denumirea de "Vichy Malgasa". Turul oraşului include piaţa mică Antsena Kely, catedrala, gara, câteva clădiri coloniale franceze, Bulevardul Independenţei şi Hotelul des Thermes. Ne vom îndrepta apoi spre sudul insulei, către Ambositra, capitala artizanatului malgaş şi totodată centrul industriei lemnului din Madagascar, care se caracterizează prin arhitectura deosebită a caselor care au balcoane din lemn sculptat şi obloane vopsite în culori strălucitoare.
Ambositra este o zonă populată în mare parte de triburile Zafimaniry, numiţi şi "locuitorii pădurilor". Numele oraşului Ambositra înseamnă "locul cu eunuci", probabil pentru că în urmă cu câteva secole, tribul Merina a castrat toţi războinicii învinşi ai tribului local Zafimaniry. Influenţa culturală a acestui trib poate fi regăsită în motivele tradiţionale ale caselor locale, cu sculpturi complicate. Vom avea prilejul de a intra într-un centru de artizanat, care expune sculpturi înfăţişând scene din viaţa malgaşă, mobilier etc., de unde vom şi putea achiziţiona obiecte tradiţionale. După-amiaza ne vom îndrepta spre Parcul Naţional Ranomafana, situat la 62 km de Fianarantsoa pentru cazare la Setam Lodge, situat la intrarea în parc.
25 august: Parcul Naţional Ranomafana

Plimbare matinală în Parcul Naţional Ranomafana, numele său însemnând "apă caldă" în limba malgaşă. Ranomafana este unul dintre cele mai spectaculoase parcuri naţionale de pe insulă. Datorită accesului facil şi a apropierii de drumul RN7, acest parc a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri de pe insulă, fiind inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom admira cu acest prilej pădurea tropicală, numeroase pârâuri care se varsă în frumosul râu Namorona, diferite specii de plante care se folosesc în scop curativ şi multe păsări, dintre care majoritatea sunt endemice. Plimbarea durează aproximativ două ore, prilej pentru a vedea câteva specimene dintre cele 12 specii de lemuri, cameleoni şi alte animale. Cazare la Villa Sylvestre.
26 august: Fianarantsoa - Ambalavao - Anja - Parcul Naţional Isalo
Dimineaţa vom porni spre Fianarantsoa, "poarta de acces" către sud, capitala triburilor Betsileo, care este totodată centru religios catolic cu multe şcoli importante.
Fianarantsoa este considerată şi capitala vinului în Madagascar, aici fiind cea mai mare zonă viticolă a ţării, motiv pentru care sunt prezente multe fabrici de îmbuteliere a vinului. Ne vom deplasa apoi spre Ambalavao, unde vom vedea fabrica de hârtie Antemoro, vestigiu al civilizaţiei arabe din insulă.
Similară cu papirusul, hârtia este impregnată cu flori şi frunze şi apoi este folosită pentru albume, abajururi sau ca decoraţiuni de perete. Vom putea vedea, cu această ocazie, cum femeile care lucrează aici produc hârtie manual din coajă de copac. În continuare ne vom îndrepta spre Rezervaţia Naturală Anja, unde vom avea ocazia de a identifica cu uşurinţă lemurul cu coada inelată în alb şi negru, dar şi diverşi cameleoni. Ne vom continua drumul, traversând masivul muntos Andrigitra, un loc sacru, ales ca loc de sinucidere colectivă a celor care au preferat să moară decât să se predea triburilor Merina. Ne vom îndrepta apoi spre Parcul Naţional Isalo, care se găseşte în regiunea Ihorombe din sudul Madagascarului, în vecinătatea oraşelor Ranohira, Toliara şi Ihosy, primul fiind considerat a fi poarta de intrare în parc. Datorită structurii sale geologice, în care predominante sunt gresiile şi alte roci uşor erodabile, întreaga zonă este formată din canioane aflate în alternanţă cu platouri acoperite de păduri sau păşuni din care parcă ţâşnesc stânci cu forme uimitoare.
27 august: Parcul Naţional Isalo
Astăzi vom vizita Parcul Naţional Isalo care acoperă o suprafaţă de 81.540 ha şi include masivul Isalo, un munte spectaculos din gresie, puternic erodat de vânt şi apă, precum şi multe piscine naturale înconjurate de un peisaj fascinant. Acest peisaj de tip "Jurassik Park" atrage din ce în ce mai multi turişti, care se adună aici pentru a admira culorile uluitoare oferite de peisaj, dar şi pentru o baie inedită într-una dintre piscinele naturale din parc. Drumul până la piscinele naturale se străbate pe jos, timp de o oră şi jumătate, pe parcursul căreia vom avea ocazia să admirăm diferite specii de plante, forme ciudate săpate în piatră, izvoare, pârâiaşe, dar şi râuri bordate cu vegetaţie de un verde strălucitor, sifakas – lemurii maro sau lemurii cu coada inelată, numeroase specii de păsări şi şopârle. După această plimbare, vom putea să ne revigorăm în apa cristalină a piscinelor naturale.
28 august: Parcul Naţional Isalo - Toliara - Antananarivo
Plecare spre sud, spre Toliara, de unde vom zbura spre Antananarivo. Pe parcurs vom avea ocazia de a admira celebrele Morminte Mahafaly şi Mormintele Antandroy, adevărate mausolee în culori vii ale triburilor cu acelaşi nume, construite pentru şefii de triburi şi regii de odinioară. Acestea sunt construite din pietre mari de formă pătrată, surmontate de sculpturi de lemn şi capete de Zebu. Cu cât era mai importantă persoana care era îngropată, cu atât era mai mare sculptura şi mormântul mai bogat. Sosire la Toliara, cunoscut în trecut şi sub numele de Tulear, zona cea mai uscată a insulei, dominată de diferite specii de cactuşi şi baobabi.
Toliara este un orăşel relativ nou, înfiinţat în anul 1895 de un arhitect francez, care a insistat să se planteze mulţi copaci în oraş, pentru protecţia împotriva soarelui arzător. După-amiaza transfer la aeroport pentru zborul spre Antananarivo. Sosire la Antananarivo, unde ne vom caza la hotel.
29 august: Antananarivo - Istanbul - Bucureşti
Dimineaţa vom vizita Piaţa Digue, o piaţă locala în care sunt expuse spre vânzare lucrări artizanale printre care statuete din lemn tropical, cutii de lemn, diverse sculpturi, măşti din lemn, condimente, hârtie Antemoro, magneţi, diverse obiecte din rafie, eşarfe de mătase etc.
După-amiaza, transfer la aeroport.
Antananarivo 16.00 - 4.45 Istanbul
30 august: Antananarivo - Istanbul - Bucureşti
Istanbul 7.10 - 8.30 Bucureşti
Toate zborurile sunt efectuate de compania Turkish Airlines.
Circuitul a fost realizat de Agenţia de turism DAL Travel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu